Romanian 
English 
Filmele ne-au făcut să credem că oamenii arată impecabil tot timpul. Păr perfect, lumină perfectă, piele perfectă și absolut nicio poziție în care cineva să pară… om normal.
Și, fără să ne dăm seama, mulți dintre noi am început să ne privim propriul corp prin filtrul acestor imagini.
Problema este că filmele, social media și reclamele nu arată corpuri reale în momente reale. Arată versiuni atent alese, editate și controlate. Totul este gândit să arate bine pe cameră, nu să reflecte realitatea de zi cu zi.
În viața reală, corpurile se mișcă diferit. Au textură, au imperfecțiuni, au unghiuri ciudate și momente în care nu arată „estetic”. Și totuși, exact asta le face reale.
Există o presiune foarte mare legată de felul în care „ar trebui” să arate corpul într-un context intim. Să fie tonifiat, fără defecte, fără nesiguranțe și fără momente în care cineva își trage instinctiv tricoul sau încearcă să stea într-un anumit unghi.
Dar adevărul este că aproape toată lumea are nesiguranțe. Chiar și oamenii care par foarte încrezători. Doar că despre asta se vorbește foarte puțin.
Filmele nu prea arată partea în care cineva se gândește „oare arăt ok?” sau momentul în care îți dai seama că ești mult prea preocupată de cum arăți ca să te mai bucuri de moment.
Și poate că asta este una dintre cele mai triste presiuni create de standardele astea: faptul că oamenii ajung să fie spectatori ai propriului corp în loc să fie prezenți în experiență.
În realitate, conexiunea nu vine din perfecțiune. Nu vine din unghiuri perfecte sau din corpuri perfecte. Vine din confort, siguranță și autenticitate.
Poate că filmele ne-au făcut să credem că trebuie să arătăm într-un anumit fel ca să merităm intimitate.
Dar corpul tău nu trebuie să fie perfect ca să fie dorit, iubit sau suficient.
Și poate că exact asta ar fi trebuit să auzim de la început.
With love,
Erosia
